Ascensiune pe Mulhacén
(note de lectură)
”La dreapta și la stânga se întindeau,cât vedeai cu ochii,prăpastii fermecătoare,foarte albastre,foarte azurii,foarte vaporoase,variind între o mie cinci sute și două mii de picioare adâncime,diferență care,de altfel nu ne prea neliniștea,câteva duzini de stânjeni în plus sau în minus neschimbând nici într-un fel lucrurile.
Mă trec fiorii când îmi amintesc de o trecătoare,lungă de trei sau patru bătăi de pușcă și lată de două picioare,ce era ca un pod natural aruncat între două genuni”.
În unele locuri,cărarea era atât de îngustă , încât calul de-abia avea loc să-și așeze copita , în timp ce picioarele îmi atârnau fiecare deasupra altui abis.
...
Crestele ce rămăseseră în urmă se desenau ca pe o mare hartă geografică.Vega din Granada și întreaga Andaluzie se desfășurau ca o mare azurie pe a cărei întindere cele câteva puncte albe izbite de razele soarelui semănau cu pânzele unei corăbii.Culmile vecine,pleșuve,despicate și crăpate de sus până jos,îmbrăcau în umbră tente verzi-cenușii,albastre,liliachii și perlate,iar în lumină cele maiicalde și mai ferme tonuri de coajă de portocală,de piele de leu și de aur brun...”
***
Pentru că nu am putut să facem o plimbare prin Parcul Sierra Nevada, ne-am mulțumit să admirăm de departe munții și vârful Veleta de pe terasele palatului Generalife
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu