Doi dintre regii Alhambrei.Istorie și legende

 1.Alhamar, fondatorul Alhambrei

”Maurii din Granada considerau Alhambra drept un miracol al artei și exista o legendă care susținea că regele care a întemeiat-o se dedica vrăjitoriei sau cel puțin alchimiei prin ale cărei mijloace și-a asigurat imensa cantitate de aur necesară construcției. In istoria arabă este cunoscut sub numele Muhamed Ibn-L`ahmar, devenit Alhamar, adică cel cu fața roșiatică.”
 El apare într-o pictură din Sala Regilor. ”El a fost cel dintâi din neamul Nasarilor care s-a așezat pe un tron de rege”...( W.Irwing). A murit în 1272 pe câmpul de luptă, doborât de o boală necunoscută.

***
Muhammad al XII-lea (Boabdill) - ultimul emir musulman al Alhambrei

”In Turnul Comarilor, imediat deasupra Salonului Ambasadorilor, există două încăperi boltite, despărțite printr-unculoar foarte îngust. Se spune că acestea au fost camerele în care Muley Abul Hassan și-a ferecat propria soție, pe virtuoasa sultană Aixa și pe fiul lor, nefericitul Boabdil.
Și-ntr-adevăr, nicio altă încăpere din turn n-ar fi fost mai potrivită pentru așa ceva. Pereții sunt de o grosime impresionantă și au ferestre mici, cu gratii de fier. Un balcon de piatră cu parapet scund înconjoară turnul pe trei dintre laturile sale. De aici, din acest balcon se presupune că regina Aixa l-a ajutat pe fiul ei să coboare, făcând frânghie din veșmintele ei și ale servitoarelor sale.

Aixa informată despre captivitatea fiului său Boabdil *
(desen de Jose Segrelles)
***
Boabdil el chico (cel mic, copilul).  A fost poreclit” el chico” nu din cauza înălțimii ci din cauza diferenței mari de vârstă dintre el și tatăl său...

Julio Quesada-Canaveral, duce de San Pedro de Galatino , în teza sa de doctorat despre Boabdil îl descrie astfel:
Boabdil era blond, de statură mijlocie, mai degrabă înalt și svelt, cu ochi limpezi și luminoși tenul palid și fire liniștită. Ținuta era majestuoasă, iar în momentele dificile a și-a arătat mereu inima vitează și aroganța neamului său. A fost brav în bătălii și , deși rănit, ca în bătălia de la Loja, și-a păstrat demnitatea de rege, demnitatea de rasă, demnitatea de bărbat inimos in ciuda tuturor amărăciunilor pe care le-a suferit permanent în sufletul și voința sa.”
In schimb tradiția și pictura  l-a reprezentat ca fiind brun, ca în tabloul ”La rendición de Granada”de Francisco Pradilla sau în serialul TVE  ”Requiem por Granada”unde aspectul fizic nu este respectat.
În serial, un Boabdil adolescent, comentează bunicului impresia pe care i-a făcut-o regina Isabel: ”demasiado blanca, y esos ojos tan azules, y el pelo amarillo... aquí haría raro, allí queda bien".(prea albă, cu ochii aceia atât de albaștri și cu părul galben ...aici ar fi o ciudățenie, dar acolo dă bine”)...