Despre mine

Fotografia mea
Veselă, sociabilă, visătoare

duminică, 13 octombrie 2019

Viajes (călătorii)


”Nu-mi spune cât esti de educat , spune-mi cât ai călătorit ”(Mohamed)
***
Prin lume


Catedrala din Valencia
Sevilia
Sevilla, Sacristia Mayor

Barcelona
Templul Inimii 
Sagrada Familia
Barcelona -Plaza Cataluna

 Barcelona- Antonio Gaudi- Casa Milà (la Pedrera)

Las Ramblas de Barcelona

La rambla de Santa Mònica 


miercuri, 11 septembrie 2019

duminică, 17 noiembrie 2013

Legendele Alhambrei ( III ) : Comorile vrăjite

Pentru cei cărora le plac poveștile...


O legendă povestește că Boabdil, înainte de a părăsi Alhambra, a poruncit ca toate comorile sale să fie ascunse într-unul din turnurile palatului. Un soldat a fost împins în camera cu comori cu misiunea de ale păzi. Ușa s-a închis în urma lui iar un mag, a făcut o vrajă meșteșugită pentru ca turnul să rămână ascuns privirilor tuturor. Iar soldatul a rămas pentru totdeauna prizonier în turn.
Lui Boabdil i s-a părut crudă această vrajă și a cerut magului câteva condiții pentru ca soldatul să poată ieși din când în când la lumina zilei. Magul a stabilit ca la fiecare trei ani soldatul să poată ieși afară și să încerce să-și răscumpere libertatea. Acest lucru era posibil numai dacă ar fi întâlnit pe cineva care ar fi fost de acord să plătească răscumpărarea cu trei monede care să îndeplinească trei condiții:  să fie imprumutate,(”prestadas”), să fie considerate împrumutate spre folosul celui care le împrumuta (”pensadas”), iar fiecare monedă să fie, în ordine, dublul cel dinainte ( ”dobladas”). Numai dacă va reuși să îndeplinească aceste condiții soldatul va fi liber. Se pare că nu a reușit niciodată.

duminică, 27 octombrie 2013

Yusuf Abdul Hagig



Note de lectură

Pentru călătorul subjugat de interesul deosebit pentru istorie și poezie, Alhambra este un loc desăvârșit de venerație. Zeci de legende și tradiții, adevărate sau imaginate, zeci de cântece (”romances) arabe sau spaniole, de dragoste, de război și de cavalerie sunt legate de dăinuirea acestei fortărețe orientale.
Monarhul care a desăvârșit și înfrumusețat Alhambra a fost Yusuf Abdul Hagig, urcat pe tronul Granadei în anul 1333. Era un rege generos, iubitor de pace și de cultură. În timpul său s-a construit frumoasa Poartă a Dreptății, la intrarea cea mare a fortăreței. A fost terminată în1348.
Geniul suveranului imprimă gustul pentru lux și rafinament.
”Nobilii din Granada, imitând gustul suveranului, au umplut orașul cu  grădini și palate splendide, în care pardoselile erau din mozaicuri iar pereții și tavanele erau împodobite cu stucaturi bogate, pictate în aur și albastru și în alte culori strălucitoare”...(W.Irwing)
Un scriitor arab al vremii nota: ”Pe timpul lui Yusuf Granada era un vas de argint umplut cu smalade și rubine.”
În  anul 1354  pe când regele se ruga în moscheea din Alhambra, un  nebun  s-a apropiat de el și l-a înjunghiat.
S-a stins foarte repede, din păcate. A fost depus într-un mormânt impresionant de marmură albă. ”Un epitaf lung, săpat cu litere de aur pe un fond albastru vorbește despre virtuțile dispărutului ”...
Astăzi acest monument nu mai există. Totuși numele lui a rămas înscris între delicatele și grațioasele podoabe ale Alhambrei”...

***
În Biserica Domnească de la Curtea de Argeș s-a găsit inscripționat pe un perete anul 1352. Yusuf a murit în 1354. Se poate spune cu certitudine că Yusuf  a fost contemporan cu ctitorul Bisericii Domnești.(n.a)

joi, 10 octombrie 2013

Alhambra, 1492

Washington Irwing
...umbrele nopții cad ca un zăbranic peste Curtea Leilor și își trimit întunericul în sălile alăturate. Nu există nici un alt ceas mai melancolic și mai în armonie cu legenda măreției trecute.”

    În astfel de ceasuri mă simt atras de Sala Dreptății*, ale cărei arcade înalte și sumbre se întind până la partea cea mai de sus a Curții. Aici, în prezența lui Fernando și a Isabelei, și a strălucitoarei lor curți, a avut loc ceremonia pompoasă a unei liturghii solemne, consfințindu-se ocuparea Alhambrei.
    Se mai recunoaște și acum, în pereți, crucea altarului sub care au oficiat marele cardinal din Spania și cei mai înalți demnitari religioși ai țării.

  
 Îmi închipui clipa în care acest loc s-a umplut de oștirea cuceritoare, amestec de prelați cu mitră și călugări tunși, de cavaleri îmbrăcați în zale de oțel și de curteni înfășurați în mătase.
    Crucifixe și cârje de prelați, alături de însemnele heraldice și steagurile aroganților conducători ai Spaniei, desfășurate de-a lungul încăperilor musulmane.
    Mi-l închipui pe Columb, viitor descoperitor al lumii, ocupând un loc modest dintr-un colț îndepărtat, umil și uitat spectator la acest spectacol.
    Mi-i închipui pe Regii Catolici prosternați în fața altarului, aducând mulțumirea lor pentru victoria repurtată, în timp ce pe sub bolțile palatului răsunau acordurile grave ale Te-Deum-ului.
    Dar închipuirile se șterg repede. Spectacolul se termină. Monarhul, călugărul și soldatul se întorc în uitare alături de musulmanii învinși.

M

joi, 19 septembrie 2013

Alhambra toamna






Din clipa în care m-am lăsat în voia reveriei a sporit curiozitatea mea de a ști și mai multe lucruri despre regii care au construit, reconstruit și înfrumusețat acest palat, simbol al măreției și gustului oriental...Numele lor se află încă în textele caligrafiate grațios  pe ziduri; aceste inscripții elogiază  forța și permanența dominației maure. Dar câte informații nu s-au pierdut între timp!
Generații după generații, acești mauri (moros) s-au străduit să stăpânească acest ținut andaluz.
Dar descendenții lui Muza și Tarik n-au crezut niciodată că vor fi alungați de pe aceste pământuri și că vor trece prin aceleași strâmtori prin veniseră odinioară, victorioși, străbunii lor...
M-am despărțit cu tristețe de Alhambra gândindu-mă că acest regat maur al Granadei nu a fost decât o vremelnică plantă exotică care nu s-a prins de pământul Spaniei. A rămas aici, doar ca o mărturie a acestei treceri, palatul Alhambra...




luni, 16 septembrie 2013

Alhambra - Tradiții locale

Pasiunea pentru povești

Spaniolii păstrează acestă pasiune orientală pentru povești și îndrăgesc nespus miracolele. Au o inclinație romantică spre aventură. Cred că în fiecare spaniol există un Don Quijote. Poveștile au ca motive constante legende miraculoase despre sfinți sau despre actele de bravură ale cavalerilor sau contrabandiștilor de odinioară.
Dar nu există temă mai pasionantă decât aceea a tezaurelor îngropate de mauri. Fiecare turn, foișor sau palat ruinat are legenda sa despre un tezaur ascuns și legat de o vrajă. Pentru că în timpurile diferitelor conflicte orașele și palatele își schimbau des stăpânii, iar aceștia, în speranța reîntoarcerii, își ascundeau banii și bijuteriile în ziduri, în fântâni, în pământ. Și este adevărat că, din când în când, după sute de ani, s-au găsit astfel de tezaure.
Iar Alhambra are cele mai multe povești de acest fel. Se spune că s-a găsit un vas de pământ ars în care se aflau monede maure și scheletul unui cocoș care ar fi.fost îngropat de viu...O întâmplare ca aceasta a stimulat imaginația și nu există sală, boltă, sau turn despre care  să nu se creadă că ascunde comori fabuloase.


duminică, 15 septembrie 2013

W.Irving : ”Amintiri despre Boabdil” ( III )

 W.Irving :


”...am mers mai departe, ajungând la poalele munților Alpujarras. De pe una din colinele acestea se presupune că Boabdil s-a întors pentru ultima dată să privească Granada și de atunci această colină se numește Coasta Lacrimilor. Dincolo de ea, un drum de nisip, drumul exilului.
Am dat pinteni calului și am ajuns pe vârful unei stânci, unde  se spune că Boabdil ar fi plâns pentru ultima dată. Stânca se cheamă de atunci ”Ultimul suspin al maurului”. Aici durerea lui a fost mai amară ca oricând, pentru că mama sa, cea care îl ajutase în ceasuri de pericol și-i dăduse mereu curaj, i-ar fi spus: ”Faci foarte bine că plângi ca o femeie ceea ce n-ai știut să aperi ca un bărbat”, cuvinte care sună mai degrabă ca o mândrie de prințesă și nu ca o mângâiere de mamă.
Se crede că atunci  când episcopul Guevara i-ar fi povestit această întâmplare lui Carlos al V-lea, accesta ar fi exclamat : ”Dacă aș fi fost eu in locul lui sau el în locul meu, în loc să trăiesc în Alpujarras fără regat, mi-aș fi făcut mormânt din  Alhambra”

Boabdil (privind Granada)
(pictură de Alfred Dehodencq)

*Alpujarras  este o regiune istorică din Andalucia, împărțită între două provincii, Granada și Almeria, la poalele laturii sudice a munților Sierra Nevada. Aici a mai rămas un timp populația de origină maură, după cucerirea Granadei în 1492.

vineri, 13 septembrie 2013

W.Irving:Amintiri despre Boabdil ( II )

Boabdil declară război Regilor Catolici
(desen  de Jose Segrelles)

”N-a mai rămas nimic din Turnul celor  șapte pământuri pentru că întreg edificiul a fost aruncat în aer de către francezi. Totul e o ruină, dar se mai observă încă arcul porții pe unde a ieșit Boabdil, poartă zidită încă o dată, așa cum și-a dorit-o, cu piatră, pentru ca nimeni să nu mai poată să treacă prin ea.
Am părăsit locul acela și m-am urcat pe cal, mergând pe urmele nefericitului rege. Trecând peste Dealul Martirilor și înaintând pe lângă zidul grădinii unei mânăstiri cu același  nume, am coborât într-o vale prăpăstioasă...
Pe acest drum al durerii și-a început marșul înfrângerii nefericitul rege,ocolind privirile mulțimii...Trecând prin Poarta Morilor, continuându-mi drumul pe malul râului Genil, am ajuns la o cupolă, cândva moschee, unde se presupune că Boabdil a înmânat cheile orașului lui Ferdinand Catolicul.
De aici, la pasul calului am străbătut câmpia până la un sat apropiat unde se crede că l-ar fi așteptat familia și servitorii., trimiși  în afara Alhambrei cu o noapte înainte, pentru ca mama și soția sa să nu vadă umilința la care era supus...”

Plecarea în exil a familiei lui Boabdil
(pictură de Manuel Gomez Moreno)

joi, 5 septembrie 2013

W.Irving: ”Amintiri despre Boabdil”(I)

”Am căutat poarta prin care Boabdil a părăsit pentru totdeauna Alhambra, atunci când a trebuit să cedeze totul. Dintr-un capriciu al spiritului său abătut și melancolic, ori poate, dintr-un sentiment superstițios, el i-a rugat pe Regii Catolici ca nimeni să nu mai circule pe poarta înfrângerii sale.
Din compasiune pentru el Regina Isabel a pus de a zidit poarta aceea. Și am întrebat în zadar unde ar putea fi. În cele din urmă, modestul meu servitor, Mateo Jimenez, mi-ar spus că trebuie să fie poarta zidită cu piatră, căci așa i-au spus tatăl și bunicul lui...
Ea se află pe o imensă ruină, cea care a fost ”la Torre de los siete suelos ”, faimos acum prin tot felul de misterioase legende”...

***
Una dintre aceste legende vorbește despre tezaurul imens pe  care Boabdil l-a ascuns într-o încăpere secretă.(W.Irvimg : ”El legado del moro ( ”Moștenirea maurului”).
Când Boabdil a ieșit  pentru a înmâna, în câmpie, cheile orașului Regilor Catolici, l-a lăsat pe Aben Comixa, vizirul său, să-i aștepte pe suveranii spanioli la Poarta Dreptății pentru a le da în primire fortăreața.




luni, 24 iunie 2013

Doi dintre regii Alhambrei.Istorie și legende

 1.Alhamar, fondatorul Alhambrei

”Maurii din Granada considerau Alhambra drept un miracol al artei și exista o legendă care susținea că regele care a întemeiat-o se dedica vrăjitoriei sau cel puțin alchimiei prin ale cărei mijloace și-a asigurat imensa cantitate de aur necesară construcției. In istoria arabă este cunoscut sub numele Muhamed Ibn-L`ahmar, devenit Alhamar, adică cel cu fața roșiatică.”
 El apare într-o pictură din Sala Regilor. ”El a fost cel dintâi din neamul Nasarilor care s-a așezat pe un tron de rege”...( W.Irwing). A murit în 1272 pe câmpul de luptă, doborât de o boală necunoscută.
***
Muhammad al XII-lea (Boabdill) - ultimul emir musulman al Alhambrei

”In Turnul Comarilor, imediat deasupra Salonului Ambasadorilor, există două încăperi boltite, despărțite printr-unculoar foarte îngust. Se spune că acestea au fost camerele în care Muley Abul Hassan și-a ferecat propria soție, pe virtuoasa sultană Aixa și pe fiul lor, nefericitul Boabdil.
Și-ntr-adevăr, nicio altă încăpere din turn n-ar fi fost mai potrivită pentru așa ceva. Pereții sunt de o grosime impresionantă și au ferestre mici, cu gratii de fier. Un balcon de piatră cu parapet scund înconjoară turnul pe trei dintre laturile sale. De aici, din acest balcon se presupune că regina Aixa l-a ajutat pe fiul ei să coboare, făcând frânghie din veșmintele ei și ale servitoarelor sale.

Aixa informată despre captivitatea fiului său Boabdil *
(desen de Jose Segrelles)
***
Boabdil el chico (cel mic, copilul).  A fost poreclit” el chico” nu din cauza înălțimii ci din cauza diferenței mari de vârstă dintre el și tatăl său...
Julio Quesada-Canaveral, duce de San Pedro de Galatino , în teza sa de doctorat despre Boabdil îl descrie astfel:
Boabdil era blond, de statură mijlocie, mai degrabă înalt și svelt, cu ochi limpezi și luminoși tenul palid și fire liniștită. Ținuta era majestuoasă, iar în momentele dificile a și-a arătat mereu inima vitează și aroganța neamului său. A fost brav în bătălii și , deși rănit, ca în bătălia de la Loja, și-a păstrat demnitatea de rege, demnitatea de rasă, demnitatea de bărbat inimos in ciuda tuturor amărăciunilor pe care le-a suferit permanent în sufletul și voința sa.”
In schimb tradiția și pictura  l-a reprezentat ca fiind brun, ca în tabloul ”La rendición de Granada”de Francisco Pradilla sau în serialul TVE  ”Requiem por Granada”unde aspectul fizic nu este respectat.
În serial, un Boabdil adolescent, comentează bunicului impresia pe care i-a făcut-o regina Isabel: ”demasiado blanca, y esos ojos tan azules, y el pelo amarillo... aquí haría raro, allí queda bien".(prea albă, cu ochii aceia atât de albaștri și cu părul galben ...aici ar fi o ciudățenie, dar acolo dă bine”)...

vineri, 14 iunie 2013

Et in Arcadia ego

 Palatul Alhambra și Sierra Nevada, Granada (vedere panoramică de la Alcazaba)

Și o poezie pe care am scris-o ceva mai târziu:

                       Granada- Alhambra

                Sub limpedele azur, în Granada
                mă plimb, împlinindu-mi un vis...
                În zare se-nalță Sierra Nevada,
                înghețată și albă : un alt Paradis.

                Murmurul dulce al apei din fântâni,
                muzical se aude în vaste încăperi...
                Mirtul și leandrii, sub ninsoarea de flori,
                împrăștie în aer parfumate-adieri.

                Cu intrigi, iubire, ambiții, putere,
                istoria și azi își deapănă firul...
                Cândva părăsit în plâns și durere,
                palatul Alhambra-își visează emirul...

Alhambra ,2008(Janina, Jurnal,Septembrie)


marți, 11 iunie 2013

Eu, în Granada,la Alhambra

 Eu, în 2008 la Alhambra

Și o poezie

                            La Alhambra...

                    E atâta vară în grădini
                    Și-atâta cer și-atâta soare !
                    Și leandrii sunt de floare plini.
                    Mireasma lor e amețitoare.

                    Palatele vrăjite-mi par
                    Dormind sub soarele tiran.
                    Și-n încăperi, dulci umbre apar
                    Șoptind versete din Koran...

                    Și murmură fântâni, cu dor...
                    Și povestesc întruna
                    Despre iubiri care nu mor
                    Din ”Nopți o mie una”...

Janina, Jurnal, Alhambra, 2008



duminică, 12 mai 2013

Poeme din palatele arabe ( II )


Dintre poemele minunat caligrafiate pe fântâni, pe arcadele ușilor sau ferestrelor, câteva, dintre cele mai frumoase, au fost traduse în spaniolă.
Minunatului poem scris pe Fântâna Leilor i se alătură: Poemul din Turnul Captivei, Poemul de pe poarta Comarilor, Poemul de pe fântâna prințesei Daraja,Poemul de pe arcul de intrare în foișorul Daraja,Poemul de pe porticul nordic al Palatului Generalife.
***
1. Poemul de pe poarta Comarilor

 Soy corona en la frente de mi puerta:
envidia al Occidente en mí el Oriente. 

Al-Gani billah mándame que aprisa
paso dé a la victoria apenas llame.

Siempre estoy esperando ver el rostro
del rey, alba que muestra el horizonte.

¡A sus obras Dios haga tan hermosas!
 

Traducere:
”Eu sunt coroană pe fruntea acestei porți,
Mă invidiază Orientul și Occidentul.

Invingătorul îmi poruncește ca degrabă
să las trecere  victoriei îndată ce mă cheamă .

Aștept mereu să văd chipul
sultanului, răsăritul pe care îl arată orizontul.

Operelor sale Dumnezeu să le dea frumusețe !”

(Notă: Al-Billah (învingător prin Allah) este porecla luată de Mohamed al V-lea după victoria de la Algecira,în  1369)

                                                ***
 În construcțiile arabe există nișe (tacas) în care se depozitau obiecte precum Coranul sau carafe cu apă.Un poem scris pe friza uneia dintre ele din Palatul Generalife ne spune:  

Taca en la puerta del salón más feliz
para servir a Su Alteza en el mirador.

Por Dios, qué bella es alzada
a la diestra del rey incomparable!

Cuando en ella aparecen los vasos de agua,
son como doncellas subidas a lo alto.

Regocíjate con Ismail, por quien
Dios te ha honrado y hecho feliz.

¡Subsista por él el Islam con fortaleza
tan poderosa, que sea la defensa del trono!
       


Traducere:
” Taca în salonul cel mai fericit
Spre a-i sluji Alteței Sale în foișor.

Doamne, cât de frumos se înalță
lângă neasemuitul sultan !

Când în ea sunt așezate vasele cu apă,
par ca niște domnițe ce stau la înălțime.

Bucură-te cu Ismail, pentru care
Allah te-a onorat și te-a făcut fericită.

 Să dăinuie prin el Islamul, cu o forță
 puternică, să fie apărarea tronului !”
       ***
Notă: traducerea din spaniolă: Janina Acsman Ivănescu