Balade despre Granada și Alhambra ( I )

 Note de lectură

1.ROMANCE DE ABENÁMAR   (Balada lui Abenamar)

 Baladele, ( în spaniolă ”romances”)sunt poeme cântate, tradiționale, anonime, mai degrabă populare, de o mare varietate tematică. Se transmiteau oral din sat în sat...
Balada lui  Abenámar este una din compozițiile cele mai cunoscute din Romacero Viejo, care cuprinde un grup de poeme anonime elaborate între secolele XIV - XV.
 Balada lui Abenámar se situează în epoca lui Juan al II-lea al Spaniei, înainte de sosirea Regilor Catolici în Granada. Abenámar este un cavaler maur...
Conținutul baladei este repartizat pe mai multe dialoguri...Regele întreabă despre castelele Granadei cu admirație:
¿Qué castillos son aquéllos?
¡Altos son y relucían!
(Ce castele sunt acelea?)
(Sunt impunătoare și strălucitoare)

Și Abenámar răspunde:

”-El Alhambra era ,señor,
y la otra la mezquita,
los otros los Alixares,
labrados a maravilla.
...
El otro es Generalife,
huerta que par no tenía;
el otro Torres Bermejas,
castillo de gran valía.

”(Este Alhambra ,domnule,
cealaltă este moscheea,
celelalte sunt Aixares,
lucrate cu minunăție.
...
Celălalt este Generalife,
grădină ce nu are pereche ;
Mai departe sunt Turnurile Roșii,
castel de mare valoare...).

Regele ar vrea să incorporeze Granada regatului său.Intenția sa este transpusă în metafora unei căsătorii,
—Si tú quisieses, Granada,
contigo me casaría;

 Dar este refuzat cu politețe.

Generalife

La Alhambra : Ahmed sau Despre iubire

Recitind capitolul ”Generalife” din cartea lui Washington Irving am regăsit povestea de iubire a prințului Ahmed.
***
Pentru a-l feri de pericolul iubirii tatăl său i-a construit chiar pe locul unde se află acum palatul Generalife un palat mai frumos decât toate ca să nu vadă niciodată un chip de femeie.
Cum prințul se plictisea grozav la lecțiile de filosofie, dascălul său l-a învățat graiul și cântecul păsărilor. Acum prințul putea să vorbească cu toate păsările cerului.
A venit primăvara și văzduhul s-a umplut de cântecele iubirii. Nelămurit, prințul l-a întrebat pe dascăl  ce este iubirea.
”Oh,principe! a exclamat dascălul...Nu asculta acest cântec seducător. Află că iubirea este pricina celor mai multe nefericiri ale umanității. Ea e cea care aduce amărăciuni și neînțelegeri între frați. Ea e cea care duce la crimă și războaie pârjolitoare. Ea aduce tristeți, zile de plictis și nopți de nesomn. Ea veștejește bărbăția și ruinează tinerețea. Allah să te apere, principe, să nu cunoști niciodată ce este iubirea. ”

Într-o dimineață o porumbiță urmărită de un șoim a intrat pe fereastra deschisă în camera prințului Ahmed.
Principele i-a vorbit ca unei ființe dragi, i-a oferit cele mai bune grăunțe...Dar ea rămânea mereu tristă și abătută.
”-Ce s-a întâmplat cu tine? a întrebat-o Ahmed. Nu ai tot ceea ce ți-ai dori?”
”-Nu! i-a răspuns porumbița. Cum să am tot ceea ce îmi doresc, dacă tocmai acum, în anotimpul iubirii sunt despărțită de alesul inimi mele ?”
”- Iubire?! Poți tu să-mi spui ce e iubirea ?”
”- O știu prea bine, principe! Este chinul celui ce trăiește singur, fericirea celor ce trăiesc in doi, cearta și dușmănia celor în trei. Marele mister și început al vieții; visul nebun al tinereții, desfătarea senină a celor maturi, nostalgia celui bătrân.”

***
Am recitit cu încântare povestea prințului Ahmed. Bineînțeles că și-a găsit și el  iubirea după multe încercări.
S-a căsătorit cu aleasa inimii, o prințesă creștină...
O poveste frumoasă despre vitejie și istețime, despre perseverență și toleranță...O poveste despre o iubire care a învins prejudecățile de rasă și religie.

”Alhambra” - Jorge Luis Borges

Janina, Note de lectură

Grata la voz del agua
a quien abrumaron negras arenas,
grato a la mano cóncava
el mármol circular de la columna,
gratos los finos laberintos del agua
entre los limoneros,
grata la música del zéjel,
grato el amor y grata la plegaria
dirigida a un Dios que está solo,
grato el jazmín.

Vano el alfanje
ante las largas lanzas de los muchos,
vano ser el mejor.
Grato sentir o presentir, rey doliente,
que tus dulzuras son adioses,
que te será negada la llave,
que la cruz del infiel borrará la luna,
que la tarde que miras es la última.

Jorge Luis Borges Alhambra

Scriitori despre Alhambra ( I )

NOTE DE LECTURĂ

1.Washington Irwing :
(Povestiri din Alhambra)

” Spre sfârșitul șederii mele în Alhambra, vizitele maurului din Tetouan, cel pe care îl descoperisem cândva, la căderea serii așezat lângă fântână, au devenit mai dese și mai de folos pentru mine, căci străbătând împreună saloanele și curțile palatului, acesta explica mai toate inscripțiile arabe întâlnite în cale. Se străduia din răsputeri să fie cât mai fidele...) Toată aroma poeziei, îmi spunea el, se pierde la traducere. Cu toate acestea eu învățam foarte mult și înțelegeam mai bine ca oricând că n-a existat, poate, niciodată un monument mai caracteristic al unul timp și al unui popor decât Alhambra; fortăreață simplă pe dinafară,palat al voluptății pe dinăuntru, provocatoare și războinică prin creneluri și turnuri, răspândind poezie și farmec prin întreaga arhitectură vrăjită a saloanelor sale. ” 

2.Victor Hugo:
 Les Orientales”-
  Extras din orientala XXXI (Granada) din volum 

« L'Alhambra ! l'Alhambra ! Palais que les génies
  Ont doré comme un rêve et rempli d'harmonies.
  Forteresse aux créneaux festonnés et croulants
  Où l'on entend la nuit de magiques syllabes,
  Quand la lune, à travers les mille arceaux arabes,
  Sème les murs de trèfles blancs. »

(Alhambra! Alhambra! Palat pe care duhurile
 L-au aurit ca pe un vis și l-au umplut de armonii
 Fortăreață cu creneluri danttelate și ruinate
 Unde se aud noaptea magice silabe
 Când luna, printre miile de arce arabe,
 Presară zidurile cu trefle albe. )
Traducere: Janina

Apa, darul divin... ( II )

O trăsătură caracteristică al conceptului arab de arhitectură este încadrarea apei în peisaj, pentru înfrumusețarea orașelor, palatelor și grădinilor.
Administrarea și distribuirea prețiosului element-dar al lui Allah- se făcea cu ajutorul apeductelor,canalizărilor și cisternelor(aljibes). Era necesară și pentru a uda grădinile de legume și parcurile  și pentru bazinele cu pești.
Apa murmura în fântânile arteziene care răcoreau încăperile și curțile interioare(patios).Bazinele și eleșteiele (albercas y estanques) reflectau, asemeni oglinzilor, albastrul cerului și dantelăria arcadelor.

Bazinele și havuzurile erau elemente esențiale în arhitectura grădinilor islamice, din Persia până în El-Andalus.
Se estimează că în timpului Califatului de Cordoba existau 50 000 de vile pa valea Guadalquivirului și toate aveau curți interioare cu grădini care foloseau din abundență apa.
W.Irving povestește că Mohamed I, creatorul Alhambrei, petrecea multe ore în grădinile palatului pe care le ornamentase generos cu plante cele  mai rare ți cele mai frumoase...

Pe ziduri și pe fântâni se păstrează imnuri de laudă închinate superbului element cristalin, care cu murmurul său muzical încântă auzul fiecărui vizitator.

Apa , darul divin...( I )

Canalul Regal (La Acequia Real), care a fost construit de Muhammad I, (secolul XIII) a permis aducerea apei din Darro; apa era înmagazinată în bazine( albercones) în Generalife și distribuită cu inteligență, printr-un întreg sistem de irigații în grădini, palate și întreaga cetate.
Iată ce spune în cartea sa Th.Gautier:

”Apele ajung în grădini pe un fel de rampă foarte înclinată, mărginită de ziduri groase ca niște parapete, ce susțin canalele făcute din țigle mari și scobite, prin care apele curg repezi sub cerul liber, susurând pline de veselie și de viață. La fiecare palier, din mijlocul unor mici bazine, țâșnesc jeturi îmbelșugate de apă ce-și înalță egreta de cristal până în frunzișul des al pădurii de leandru, ale cărei ramuri se încrucișează deasupra lor. Din munte șiroiesc ape de pretutindeni; la fiecare pas țâșnește un izvor și tot timpul auzi cum murmură lângă tine o undă ce-și schimbă drumul ca să meargă să alimenteze o fântână sau să aducă răcoarea la ră dăcina vreunui arbore...”

Arabii au ridicat arta irigației la cel mai înalt nivel; lucrările hidraulice pun în evidență o civilizație foarte avansată. Aceste lucrări rezistă și azi și numai datorită lor Granada este paradisul Spaniei...Arcadia

Și eu am trecut pe aici...
Janina , Jurnal, 2008

Peisajul vazut din foișor(Generalife)

Note de lectură - 3 -
Th.Gautier : Călătorie în Spania

”Din foișorul de la Generalife se vede clar configurația Alhambrei, cu centura sa de turnuri roșietice,(...) cu zidurile ce urcă și coboară, urmărind ondulațiile muntelui. Palatul lui Carol Quintul, pe care nu-l vezi de la marginea orașului, desenează, pe coastele de damasc ale Sierrei-Nevada, silueta puternică și pătrată, pe care soarele o  aurește cu o rază blândă. Clopotnița de la Sfânta Maria își profilează silueta creștină pe deasupra crenelurilor maure”.

Câțiva chiparoși își întind, peste crăpăturile zidurilor, negrele lor frunze, ca niște suspine, în mijlocul azurului, precum un gând trist în bucuria unei sărbători. Povârnișurile colinei ce coboară spre Darro și spre râpa los Molinos se pierd sub un ocean de verdeață. Este una dintre cele mai frumoase priveliști pe care ți le-ai putea închipui vreodată.

De cealaltă parte,ca pentru a contrasta cu prospețimea acestor locuri,se înalță un munte arid,pârjolit, roșietic, colorat în tonuri de ocru și de pământ de Sienna, ce se numește ”Silla del Moro”,din pricina câtorva ruine pe care le are în vârf.

Acesta este locul de unde regele Boabdil privea cum călăreții arabi luptau în Vega împotriva cavalerilor creștini. Amintirea maurilor este mereu vie în Granada. Ai zice că ieri au părăsit orașul și, dacă te gândești la ceea ce a rămas de la ei, e o adevărată pierdere că au lăsat aceste meleaguri.”

***
Silla del Moro (Jilțul maurului) a fost o construcție de pază și de apărare pentru Generalife și grădinile sale într-un sector important de distribuire a apei din Acequia Real pentru toată Alhambra (n.a)

Alhambra văzută de pe Silla del Moro

Sursa fotografiilor: internet

Generalife

Note de lectură - (2) -
Th.Gautier: Generalife
(continuare)

  
” După un sfert de oră de mers ajungi la Generalife, ce nu-i decât la casa de campo , pavilionul campestru al Alhambrei. Exteriorul este cel al tuturor construcțiilor orientale, este foarte simplu: niște ziduri mari fără ferstre, ce susțin o terasă cu o galerie în arcade, totul dominat de un mic foișor modern. (...)”

”Adevăratul farmec al pavilionului Generalife este dat însă de grădinile și de apele sale. Pe întreaga lungime a incintei se află un canal îmbrăcat în marmură, ce-și rostogolește apele-i îmbelșugate și repezi sub un șir de arcade formate din frunzele unor arbori de tisă, răsuciți și tăiați în chip ciudat. 
Pe fiecare mal sunt plantați portocali și chiparăși; sub un chiparos, de o monstruoasă grosime și a cărui vârstă urcă până în vremea maurilor, favorita lui Boabdil, dacă e să dăm crezare legendei, a dovedit adeseori că lacătele și zăbrelele sunt o slabă pază a virtuții sultanelor ”... 

Curtea cu chiparos a sultanei

Drumul spre Generalife

Note de lectură:
”Generalife”(Th.Gautier ) 

 ”Generalife este situat la mică depărare de Alhambra, pe un vârf ce face parte din același munte. Până acolo se merge pe un drum, ce întretaie râpa los Molinos, mărginit de smochini cu frunze uriașe și lucioase, de stejari verzi, de arbuști de fistic, de leandri și de tot felul de copaci floriferi de-o neînchipuită vigoare. Pământul pe care pășești este făcut dintr-un nisip galben, îmbibat cu apă, de o neobișnuită fecunditate.Nimic nu e mai încântător decât să mergi pe acest drum ce-i atât de plin de verdeață și de flori și atât de înmiresmat de parfumul plantelor aromatice, încât pare tăiat dintr-o pădure virgină din America. Vița de vie răsare din crăpăturile zidurilor și își atârnă de crengi cârceii fantastici și ramurile sale croite precum niște ornamente arabe; plantele de aloes își deschid evantaiele de lame azurii, iar portocalul își răsucește trunchiul noduros și se agață cu rădăcinile de marginea râpelor. Totul înflorește și se dezvoltă în deplină libertate, într-o dezordine plină de farmec. ”

Palatul Generalife...

Note de lectură:

Washington Irwing:”Povestiri din  Alhambra”
 

”Pe deasupra Alhambrei, în inima muntelui, între grădini pline de arbori și somptuoase terase, se ridică turnurile înalte și zidurile albe ale palatului Generalife, palat de vis și de amintire. Mai cresc și acum, aici, celebrii chiparoși din timpul maurilor, sădiți, după cum spune legenda, de Boabdil și sultana sa. 
Și tot aici se mai păstrează portretele multora dintre cei care au luat parte la drama  Reconquistei: Fernando și Isabel, Ponce de Leon, neînfricatul marchiz de Cadiz și Garcilaso de la Vega, cel care l-ar fi ucis, intr-o încleștare pe viață și pe moarte, pe vestitul maur Tarfe. Pe unul dintre pereți, se află chipul unui maur despre care mult timp s-a crezut că ar fi al nefericitului Boabdil, dar car se pare că este al regelui Aben Hud, cel din care coboară principii de Almeria. Unul dintre acești principi a trecut sub steagul Regilor Catolici la sfârșitul Reconquistei  și s-a numit de atunci don Pedro de Granada Venegas...
(...)

Cu toate acestea, aici se află tot ceea ce îi trebuie unui sibarit meridional: fructe, flori, miresme, pavilioane năpădite de verdeață și umbrare de mirt. Aici am petrecut ceasuri de desfătare, însoțit de bătrânul conte descendent din Marele Căpitan...”
(W.Irwing:”Generalife”,op.cit.)
***
Și eu am trecut pe aici...

Janina,2008

Grădinile Alhambrei

Grădinile Alhambrei...”Arcadia”

Grădinile actuale ale Alhambrei sunt o construcție recentă care nu seamănă deloc cu cele din Evul Mediu deși s-a ținut cont să se păstreze ambianța hispano-maură din perioada nasaridă...
La popoarele din antichitate noțiunea de grădină era legată de ideea de paradis, locul supremei fericiri omenești.Această mentalitate i-a determinat mai târziu pe vechii persi să-și denumească grădinile lor”raiuri”.

 Fiecare spațiu, bazin sau spațiu floral este asociat cu o alee umbroasă(camino de sombra), spațiu de confort și protecție împotriva soarelui estival.
 Se încearcă astăzi să se reconstituie după descrieri, desene și gravuri vechi aspectul și spiritul de odinioară al grădinilor arabe.
 Apa, un dar divin, este în final un element estetic important: este o oglindă în care se repetă imaginea palatelor, este o muzică diafană care aduce calmul în sufletul privitorului...

Complexul Alhambra cu grădinile, bazinele și fântânile sale, cu fascinanta sa vegetație mediteraneeană este considerat un adevărat paradis terestru.
A și fost supranumit ”Raiul lui Mahomed” (poate Mahomed Profetul  sau Mahomed al V-lea, inspiratorul și făuritorul lor) ...
Grădinile Alhambrei...Paradisul...Arcadia

Farmecul Alhambrei ( II )

Motto:
”La sede de la belleza está aquí.”
(Washington Irwing, Cuentos de la Alhambra).
 ”Frumusețea este aici”
(n.a)

***
 În primăvara anului 1829 istoricul și scriitorul american Washington Irwing a călătorit  la Sevilla apoi în Granada unde a locuit timp de câteva luni în palatul Alhambra.
Ca scriitor romantic ce se afla, Irwing a încercat să transmită în cartea sa farmecul care se degajă din fiecare colțișor din Alhambra și ne-a lăsat o relatare care, pe lângă faptul că descrie monumentul cu o mare sensibilitate poetică, adună și legendele auzite de la diverși interlocutori cu care a stat de vorbă în timpul șederii sale în Granada.

         ”  El encanto peculiar de este viejo palacio de ensueño es su poder para despertar vagas ensoñaciones y visualizar el pasado, vistiendo así las desnudas realidades con las ilusiones de la memoria y la imaginación. Como me encanta caminar por estas ”vanas sombras”, soy propenso a buscar esas partes de la Alhambra que son más favorables a esta fantasmagoría de la mente, y ninguna lo es más que el Patio de los Leones y sus salas circundantes. Aquí es donde la mano del tiempo ha caído más ha caído más livianamente y las trazas de la elegancia y el esplendor moriscos existen con casi su brillo original.(Washington Irvwing)
(Farmecul deosebit al acestui vechi palat de vis stă în puterea sa de a deștepta vagi reverii și de a vizualiza trecutul, înveșmântând astfel realitățile goale cu iluziile memoriei și ale imaginației. Cum pe mine mă încântă să mă plimb printre aceste ”umbre vane”, sunt înclinat să caut acele locuri din Alhambra care sunt mai favorabile acestei fantasmagorii a minții, și, niciuna nu oferă mai mult decât Curtea Leilor și sălili inconjurătoare.Aici mâna timpului a căzut dar a căzut cu blândețe și urmele eleganței și splendorii maure există cu aproape toată strălucirea sa originară...”
(n.a).

Legendele Alhambrei (II)

Note de lectură:
Washington Irwing ”Povestiri din Alhambra”

”Uriașul vestibul sau portic al intrării este format dintr-un impresionant arc arab,ca o potcoavă,urcând  până la jumătatea turnului.În punctul cel mai de sus al arcului se află sculptată o mână de gigant.În vestibul,în cheia de boltă a porticului, sculptată în același mod se găsește o cheie uriașă. Cei care au pretenția că știu să interpreteze semnele mahomedane susțin că mâna este emblema doctrinei; cele cinci degete reprezintă cele cinci porunci ale crezului islamic: postul, pelerinajul, pomana,  abluțiunea (purificarea prin apă) și lupta împotriva necredincioșilor.Cheia ar fi emblema credinței și a puterii...
Totuși,”fiul legitim al Alhambrei”(don Mateo,călăuza scriitorului ) a dat o altă interpretare acestor semne, mult mai în acord cu credințele poporului de rând, cel care vede ceva misterios în tot ceea ce este arab și multe din superstițiile sale sunt în legătură cu această veche fortăreață musulmană. După cum ne-a explicat Mateo,era un obicei transmis de la cei mai de demult locuitori ai acestul loc, obicei pe care el l-a aflat de la tatăl său și de la bunicul său,  cel care susținea că mâna și cheia reprezentau un mijloc magic de care depindea soarta Alhambrei. Regele maur care a construit Alhambra era un mare vraci. El și-a vândut sufletul diavolului și a pus întreaga fortăreață sub vraja celor două semne De aceea fortăreața a rămas în picioare peste an, sfidând furtunile și cutremurele, în timp ce toate celelalte clădiri maure s-au ruinat și au dispărut. Această vrajă, adaugă tradiția, va mai dura până în clipa când mâna de pe acul exterior se va mișca în jos și va apuca cheia. În acel moment, întreg edificiul se va schimba în pulbere și toate tezaurele ascunse de mauri în zidurile sale vor ieși la lumină...”

Farmecul Alhambrei (I)

Oraș -cetate izolat de lume,Alhambra a fost construită de sultanii nasarizi pentru ase bucura aici e pământ de plăcerile Paradisului.Chiar a fost numită”Raiul lui Mohamed”pentru a aminti de sultanul care a avut cea mai mare contribuție la realizarea acestui paradis terestru.
Vizitatorul care se plimbă prin curțile și grădinile sale,care contemplă uimitoare decorație a sălilor,o minune de delicatețe și fantezie poate să înțeleagă vraja acestui palat plin de legende care păstrează în el întreaga magie și poezie a Orientului.
Am văzut palatul Alhambra .Am privit îndelung sălile împodobite cu filigrane și arabescuri,am trecut prin curțile sale cu fântâni și bazine în care apa cristalină oferă auzului o muzică divină.

Am văzut poemele fixate de misterioasa caligrafie arabă pe pereții încăperilor .
Am văzut și incredibilele cupole stelate cu stalactite, care rivalizează cu firmamentul...
Și am înțeles pe deplin acea zicală populară care afirmă că”nu există mai mare nefericire decât să fi orb în Granada.”

Poetul arab Ibn Zamarak ne-a lăsat următorul îndemn: ”Câtă odihnă pentru ochi! Privește-mă,vizitatorule!Îmi  vei cunoaște ființa dacă îmi privești  frumusețea !

Janina,Jurnal,2008

Legendele Alhambrei (I)

 Legenda Abencerrajilor

La Sala de los Abencerrajes
(gravură ,sec.XIX)

Numele sălii derivă de la numele unei familii de nobili care a fost asasinată de sultanul Boabdill(ultimul sultn al Granadei)pentru a reprima o conspirație împotriva sa.
Nu se stie dacă povestea are un fundament istoric sau este numai o legendă.(n.a)
***
Note de lectură:
1 .
”A existat în Granada o spiță de cavaleri ce se numeau Abencerrajes,floarea întregului regat,pentru că ,prin noblețea lor,buna creștere,spirit și putere îi întreceau pe toți ceilalți;erau foarte stimați de rege și de toți ceilalți cavaleri și admirați chiar și de oamenii de rând...

 ( Hubo en Granada un linaje de caballeros que llamaban los Abencerrajes, que eran flor de todo aquel reino, porque en gentileza de sus personas, buena gracia, disposición y gran esfuerzo hacían ventaja a todos los demás; eran muy estimados del rey y de todos los caballeros, y muy amados y quistos de la gente común.)
 (Anónimo. Historia del Abencerraje y la hermosa Jarifa)(Istoria lui Abencerraje și a frumoasei Jarifa)

2.
”Intre orientali , Abencerrajii ocupau un loc deosebit,mândri de fi descendenți puri din Ben Serah , unul dintre triburile ce mai apropiate Profetului. Ei au prosperat o vreme la Cordoba și se presupune că s-au întors în Granada după căderea califatului occidental.Astfel că aici, în Granada , și-au câștigat renumele istoric ți romantic , formând cel mai mare grup din splendida cavalerie care dădea viață Curții de la Alhambra.”
***
Pe latura opusă Curții Leilor se află Sala Abencerrajilor,
numită astfel după galanții cavaleri de ilustră spiță,care au fost în mod perfid masacrați aici.Există unii care se îndoiesc de adevărul acestei istorii dar umilul nostru însoțitor Mateo ne-a arătat (...) fântâna de marmură albă din centrul sălii în care au fost decapitați.
Ne-a arătat de asemenea niște pete mari roșiatice pe podea, urme de sânge care,după credința populară ,nu se pot șterge niciodată (...)

( En el lado opuesto del Patio de los Leones está la Sala de los Abencerrajes, así llamada por los gallardos caballeros de tan ilustre linaje,que fueron pérfidamente masacrados aquí. Hay quienes dudan de la verdad de esta historia, pero nuestro humilde asistente Mateo señaló (...) la fuente de mármol blanco en el centro de la sala donde habían sido decapitados.
Nos mostró también ciertas amplias manchas rojizas en el pavimento,trazas de la sangre que, según la creencia popular, no pueden ser borradas nunca.(...)
(Washington Irving, Cuentos de la Alhambra

Uciderea Abencerrajilor(gravură ,sec.XIX)

Taza de los Leones (Fântâna Leilor)

La 5 mai 1840 Theophile Gautier pleacă în Spania pe care o descoperise mai  întâi în ”Povestirile din Spania și Italia”ale lui Alfred de Musset și în ”Orientalele” lui Victor Hugo.
Impresiile sale de călătorie se remarcă prin vigoare , prin prospețimea privirii și stilul impecabil.
A descris ca nimeni altul Granada și Alhambra...Aceste descrieri m-au fascinat și am reprodus pe acest blog mai ales acele fragmente descriptive care fixează nu numai spațiul ci și epoca...

  În prezent fântâna centrală din Curtea Leilor este compusă dintr-o cupă(taza) susținută de 12 lei din gura cărora curge apă într-un bazin pe marginea căruia este săpat un poem în arabă . Dar scriitorul Th.Gautier pomenește în descrierea sa de ”cupele”fântânii...Există desene mai vechi care prezintă o fântână cu cupe etajate...

Desen de Jose Segrelles ,pictor și gravor născut la Valencia,Albaida,în 1885.
  ***
Taza de los leones
”Taza de los Leones se bucură în poeziile arabe de o minunată reputație,căci nu există cuvinte de laudă cu care să nu fie copleșite aceste superbe animale;
trebuie să mărturisesc că-i greu să găsești ceva care să semene atât de puțin cu niște lei ca aceste produse ale imaginației africane : labele sunt simpli pari ...
boturile , ca niște dungi transversale , ce vor să reprezinte mustățile , seamănă perfect cu niște boturi de hipopotami;ochii sunt conturați într-un chip foarte primitiv ce amintește de desenele informe ale copiilor.
Cu toate astea cei doisprezece monștri , acceptându-i nu ca lei , ci ca himere și capriciu ornamental , produc dimpreună cu bazinul rotund pe care îl susțin , un efect pitoresc și plin de eleganță , ce te ajută să înțelegi reputația și laudele cuprinse în această inscripție arabă de 80 de versuri de 22 de silabe , gravate pe pereții cupelor în care cad apele din cupa superioară...”

(Th.Gautier ”Voyage en Espagne”)

Curtea Leilor în 1843

(în descrierea lui Th.Gautier) :

”Gravurile  englezești în care este reprezentată Curtea Leilor și alte numeroase schițe și nu ne dau decât o foarte incompletă și falsă imagine a ei , aproape nici una nu redă proporțiile exacte...
Curtea Leilor are o sută douăzeci de picioare lungime și șaptezeci și trei de picioare lățime , iar galeriile ce o înconjoară nu depășesc douăzeci de picioare înălțime.
Sunt formate din o sută douăzeci și opt de coloane de marmură albă aranjate într-o dezordine simetrică , în
grupuri de patru și de trei ; aceste coloane , ale căror capiteluri foarte bogat lucrate mai păstrează încă urme de aur și de culoare , sprijină niște arcuri de-o foarte mare eleganță și de o croială cu totul deosebită.
La intrare vezi în fața ta , alcătuind partea  din spate a paralelogramului , Sala Tribunalului , a cărei boltă reprezintă un monument de artă de-o neprețuită raritate și valoare. ”

”Ea ne înfățișează o serie de picturi arabe , singurele care s-au păstrat până în zilele noastre.Într-una dintre picturi este reprezentată Curtea Leilor cu fântâna ei ușor de recunoscut , dar aurită ; câteva personaje , pe
care vechimea picturii nu-ți permite să le distingi cu claritate  , par  a fi prinse în lupta cu lancea. Altă pictură are drept subiect un sfat al regilor mauri din Granada , cărora li se disting foarte clar burnuzele albe ,capetele măslinii , gura roșie și misterioasele pupile negre.
După cum se spune, aceste picturi sunt făcute pe piele anume pregătită, lipită pe panouri de cedru și dovedesc că maurii nu respectau întotdeauna preceptul din Coran ce interzicea reprezentarea ființei lor însuflețite.”