W.Irving : ”Amintiri despre Boabdil” ( III )

 W.Irving :


”...am mers mai departe, ajungând la poalele munților Alpujarras. De pe una din colinele acestea se presupune că Boabdil s-a întors pentru ultima dată să privească Granada și de atunci această colină se numește Coasta Lacrimilor. Dincolo de ea, un drum de nisip, drumul exilului.
Am dat pinteni calului și am ajuns pe vârful unei stânci, unde  se spune că Boabdil ar fi plâns pentru ultima dată. Stânca se cheamă de atunci ”Ultimul suspin al maurului”. Aici durerea lui a fost mai amară ca oricând, pentru că mama sa, cea care îl ajutase în ceasuri de pericol și-i dăduse mereu curaj, i-ar fi spus: ”Faci foarte bine că plângi ca o femeie ceea ce n-ai știut să aperi ca un bărbat”, cuvinte care sună mai degrabă ca o mândrie de prințesă și nu ca o mângâiere de mamă.
Se crede că atunci  când episcopul Guevara i-ar fi povestit această întâmplare lui Carlos al V-lea, accesta ar fi exclamat : ”Dacă aș fi fost eu in locul lui sau el în locul meu, în loc să trăiesc în Alpujarras fără regat, mi-aș fi făcut mormânt din  Alhambra”

Boabdil (privind Granada)
(pictură de Alfred Dehodencq)

*Alpujarras  este o regiune istorică din Andalucia, împărțită între două provincii, Granada și Almeria, la poalele laturii sudice a munților Sierra Nevada. Aici a mai rămas un timp populația de origină maură, după cucerirea Granadei în 1492.

W.Irving:Amintiri despre Boabdil ( II )

Boabdil declară război Regilor Catolici
(desen  de Jose Segrelles)

”N-a mai rămas nimic din Turnul celor  șapte pământuri pentru că întreg edificiul a fost aruncat în aer de către francezi. Totul e o ruină, dar se mai observă încă arcul porții pe unde a ieșit Boabdil, poartă zidită încă o dată, așa cum și-a dorit-o, cu piatră, pentru ca nimeni să nu mai poată să treacă prin ea.
Am părăsit locul acela și m-am urcat pe cal, mergând pe urmele nefericitului rege. Trecând peste Dealul Martirilor și înaintând pe lângă zidul grădinii unei mânăstiri cu același  nume, am coborât într-o vale prăpăstioasă...
Pe acest drum al durerii și-a început marșul înfrângerii nefericitul rege,ocolind privirile mulțimii...Trecând prin Poarta Morilor, continuându-mi drumul pe malul râului Genil, am ajuns la o cupolă, cândva moschee, unde se presupune că Boabdil a înmânat cheile orașului lui Ferdinand Catolicul.
De aici, la pasul calului am străbătut câmpia până la un sat apropiat unde se crede că l-ar fi așteptat familia și servitorii., trimiși  în afara Alhambrei cu o noapte înainte, pentru ca mama și soția sa să nu vadă umilința la care era supus...”

Plecarea în exil a familiei lui Boabdil
(pictură de Manuel Gomez Moreno)

W.Irving: ”Amintiri despre Boabdil”(I)

”Am căutat poarta prin care Boabdil a părăsit pentru totdeauna Alhambra, atunci când a trebuit să cedeze totul. Dintr-un capriciu al spiritului său abătut și melancolic, ori poate, dintr-un sentiment superstițios, el i-a rugat pe Regii Catolici ca nimeni să nu mai circule pe poarta înfrângerii sale.
Din compasiune pentru el Regina Isabel a pus de a zidit poarta aceea. Și am întrebat în zadar unde ar putea fi. În cele din urmă, modestul meu servitor, Mateo Jimenez, mi-ar spus că trebuie să fie poarta zidită cu piatră, căci așa i-au spus tatăl și bunicul lui...
Ea se află pe o imensă ruină, cea care a fost ”la Torre de los siete suelos ”, faimos acum prin tot felul de misterioase legende”...

***
Una dintre aceste legende vorbește despre tezaurul imens pe  care Boabdil l-a ascuns într-o încăpere secretă.(W.Irvimg : ”El legado del moro ( ”Moștenirea maurului”).
Când Boabdil a ieșit  pentru a înmâna, în câmpie, cheile orașului Regilor Catolici, l-a lăsat pe Aben Comixa, vizirul său, să-i aștepte pe suveranii spanioli la Poarta Dreptății pentru a le da în primire fortăreața.

Doi dintre regii Alhambrei.Istorie și legende

 1.Alhamar, fondatorul Alhambrei

”Maurii din Granada considerau Alhambra drept un miracol al artei și exista o legendă care susținea că regele care a întemeiat-o se dedica vrăjitoriei sau cel puțin alchimiei prin ale cărei mijloace și-a asigurat imensa cantitate de aur necesară construcției. In istoria arabă este cunoscut sub numele Muhamed Ibn-L`ahmar, devenit Alhamar, adică cel cu fața roșiatică.”
 El apare într-o pictură din Sala Regilor. ”El a fost cel dintâi din neamul Nasarilor care s-a așezat pe un tron de rege”...( W.Irwing). A murit în 1272 pe câmpul de luptă, doborât de o boală necunoscută.

***
Muhammad al XII-lea (Boabdill) - ultimul emir musulman al Alhambrei

”In Turnul Comarilor, imediat deasupra Salonului Ambasadorilor, există două încăperi boltite, despărțite printr-unculoar foarte îngust. Se spune că acestea au fost camerele în care Muley Abul Hassan și-a ferecat propria soție, pe virtuoasa sultană Aixa și pe fiul lor, nefericitul Boabdil.
Și-ntr-adevăr, nicio altă încăpere din turn n-ar fi fost mai potrivită pentru așa ceva. Pereții sunt de o grosime impresionantă și au ferestre mici, cu gratii de fier. Un balcon de piatră cu parapet scund înconjoară turnul pe trei dintre laturile sale. De aici, din acest balcon se presupune că regina Aixa l-a ajutat pe fiul ei să coboare, făcând frânghie din veșmintele ei și ale servitoarelor sale.

Aixa informată despre captivitatea fiului său Boabdil *
(desen de Jose Segrelles)
***
Boabdil el chico (cel mic, copilul).  A fost poreclit” el chico” nu din cauza înălțimii ci din cauza diferenței mari de vârstă dintre el și tatăl său...

Julio Quesada-Canaveral, duce de San Pedro de Galatino , în teza sa de doctorat despre Boabdil îl descrie astfel:
Boabdil era blond, de statură mijlocie, mai degrabă înalt și svelt, cu ochi limpezi și luminoși tenul palid și fire liniștită. Ținuta era majestuoasă, iar în momentele dificile a și-a arătat mereu inima vitează și aroganța neamului său. A fost brav în bătălii și , deși rănit, ca în bătălia de la Loja, și-a păstrat demnitatea de rege, demnitatea de rasă, demnitatea de bărbat inimos in ciuda tuturor amărăciunilor pe care le-a suferit permanent în sufletul și voința sa.”
In schimb tradiția și pictura  l-a reprezentat ca fiind brun, ca în tabloul ”La rendición de Granada”de Francisco Pradilla sau în serialul TVE  ”Requiem por Granada”unde aspectul fizic nu este respectat.
În serial, un Boabdil adolescent, comentează bunicului impresia pe care i-a făcut-o regina Isabel: ”demasiado blanca, y esos ojos tan azules, y el pelo amarillo... aquí haría raro, allí queda bien".(prea albă, cu ochii aceia atât de albaștri și cu părul galben ...aici ar fi o ciudățenie, dar acolo dă bine”)...